Prima pagina
Despre noi
Membri fondatori
|
Ideea
Viata traita cu pasiune!
In 1988, eram deja in slujba semenilor. Puneam pasiune in ceea ce faceam si nu era strict atributul varstei de 20 de ani. Ma ocupam de revista "Detasamentul Paulis" a Scolii de Ofiteri de Rezerva cu acelasi nume, de la Lipova. O pasiune care m-a scutit, la vremea respectiva, de asprele ore ale instructiei de infanterie. Chit ca aveam de infruntat cenzura comunista, care-mi impunea sa am un tom de manuscrise pentru a incropi, in final, dupa 48 de ore nedormite, o revista cu doar 64 de pagini. Viata traita cu pasiune! Imi placea al naibii ce faceam, asa ca aveam senzatia ca as fi putut sta nedormit chiar si o saptamana! Fie si cu gandul la cruntele lupte de la Radna, din Al Doilea Razboi Mondial. Tin minte ca am simtit atunci nevoia sa ma revansez intr-un fel fata de camarazii mei, "desteptati" de la 5.30, trimisi mai intai "pe sectoare", apoi "la inviorare", la "inspectia de dimineata", la instructie sau chiar la cartofii Zabranilor, de pe campurile Aradului. Prin urmare, fara incuviintarea nimanui (fara aprobare, cum se spune in armata), i-am semnat la sfarsitul articolelor, rand pe rand, pe toti camarazii, micii mei eroi militari cu termen redus.
De atunci iata, au trecut 22 de ani! Multi, putini? Am redactat de atunci, impreuna cu sute de colegi din presa, zeci de publicatii. Foarte multe dintre ele, cotidiene. Armata a ramas "un parfum" de amintire, pe langa emotiile de infarct care au venit in anii urmatori, in cazul unui titlu scris gresit, de exemplu. Zilnic, masuram timpul precum un ceasornic: ora 11.00 - sedinta de sumar, ora 14.00 - a doua sedinta, ora 17.30 - sedinta de pagina I. Eram secretar de redactie si, aproape fara exceptie, trebuia sa particip la toate. Printre ele, gestionam paginile catre tipografie. Din 20 in 20 de minute. Viata traita cu pasiune, nu? Nu a mai contat ca am lungit o scoala de inginerie de la cinci la noua ani (acolo nu era nicio pasiune). Am preferat sa fiu in mijlocul oamenilor, iar ei sa afle ca-mi pasa de ei si ca le-as dedica povesti despre chiar viata lor. Marturie sunt agendele cu 2.000 de numere de telefon. Viata traita cu pasiune.
Acum, spre 42 de ani, nu-mi da pace o intrebare: am facut destul pentru oameni? Ma tem ca n-o sa pot spune un "Da!" sigur, chit ca am dat imprumut (donat, in final) cat pentru 10 Dacii. Dar aici nu este vorba despre bani. Am descoperit in toti acesti ani ca povestea de viata a oamenilor fascineaza. Si stiti cand devine aceasta importanta? Cand oamenii nu mai sunt... Zeci, sute, mii, poate chiar milioane de romani si-au trait viata cu pasiune si, de multe ori, s-au stins cu gandul la vreo inchipuita neimplinire. Oameni, faceti cunoscuta viata traita cu pasiune!
Apelati la Pro-memoria!
www.pro-memoria.net
Evelin Ceciu
editor
|
|
Linkuri sponsorizate
|
