Croitorul unui destin zbuciumat
Proaspat tatic, Oane a fost luat la oaste, fiindca romanii luptau in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. A avut noroc si a apucat sa se intoarca printre cei dragi, a ajuns respectat mester croitor, iar la 50 de ani si-a facut timp pentru bacalaureat.
S-a nascut in anul 1923 si a fost cel mai mare dintre cei patru baieti ai unei familii sarace din Slatioara, un satuc din Oltenia. Raul Olt a fost cea mai mare bucurie a lui. Ii placea sa inoate si sa prinda peste alaturi de ceilalti copii. Dupa cum stiti, la tara, munca nu ocolea pe nimeni; de la mic la mare toti mergeau la camp, carand si muncind de dimineata pana seara. A fost obisnuit de mic cu greutatile vietii. Tatal lui a murit cand era copil si, fiind cel mai mare dintre frati, a ramas stalpul familiei. A devenit responsabil de educatia celorlalti deoarece mama muncea din greu pentru a-i putea intretine. Astfel, a fost fortat de imprejurari sa se maturizeze mult mai repede, sa-si infraneze durerea si sa o transforme in putere, pentru a merge mai departe. A suferit enorm atunci cand mezinul familiei s-a imbolnavit de pneumonie si a murit in doar cateva saptamani. A fost o alta lovitura crunta pentru el. Totusi, nu si-a pierdut taria si a continuat sa fie un om extrem de carismatic, placut de toata lumea. Pentru el, acestea nu erau pedepse, era doar voia Domnului.
Soarta i-a suras cand, la 14 ani, a devenit ucenic intr-o croitorie, unde a avut ocazia sa invete meserie de la cei mai buni croitori din sat, timp de trei ani. S-a casatorit, de tanar, ce-i drept, dar asa era obiceiul la vremea respectiva. Se simtea un om implinit. Bucuria insa i-a fost scurta, iar ideea ca el si familia o vor duce mai bine s-a spulberat in clipa in care a fost luat la razboi. Sotia a ramas singura cu un copil, iar el, la numai 18 ani, a fost pus fata in fata cu frontul aducator de moarte. Nu a fost invatat cum sa se apere, cum sa foloseasca pusca sau alte arme din dotare, nu i-a fost prezentata o anumita strategie, ci, pur si simplu, a fost pus pe un camp de batalie. Aici se dadea o lupta crancena, trupeasca, pentru patrie si una si mai intensa in care trairile sale - durerea, tristetea, spaima, oboseala -, tensiunea permanenta, pericolul iminent, conditiile inumane si moartea apropiatilor se razboiau cu dorinta de a supravietui, de a se intoarce acasa, incapatanarea de a nu se lasa prada mortii, de a nu muri intr-un alt loc decat cel pe care l-a iubit si de a nu-si abandona familia.
In razboi, rolul lui a fost de a transmite ordinele comandantului catre prima linie de pe front, o misiune extrem de riscanta si solicitanta, care l-a adus in multe situatii-limita. Una dintre ele a fost aceea in care traversa impreuna cu un alt om de legatura Muresul, iar nemtii au deschis focul asupra lor. S-au scufundat amandoi, insa el a fost salvat tocmai de vechea sa pasiune pentru inot si abilitatile dobandite inca din copilarie. Nu s-a putut spune acelasi lucru despre camaradul lui. In timp ce Ioan a inotat in amonte impotriva curentilor, prietenul lui a inotat in aval, exact in directia in care trageau inamicii. Insa norocul nu i-a mai suras atunci cand degetele de la piciorul stang i-au fost spulberate de cateva rafale. Ba a fost acuzat ca ar fi facut acest lucru pentru a fi trimis acasa. Desi un razboinic, Oane si-a pastrat pacea in suflet chiar si in acele clipe de calvar. A suportat dureri inimaginabile cand, cu rana infectata, a fost obligat sa continue lupta pe front. Dar sfarsitul razboiului a cicatrizat aceasta rana. Adevarata rana, care nu i s-a putut cicatriza vreodata, a fost provocata de moartea fiicei sale in varsta de doar doi ani...
S-a reintors la vechea viata, insa nu a putut uita niciodata scenele din razboi, adevaratele tragedii ce s-au petrecut pe front, precum si pierderea micutei. Nu putea pune capul pe perna fara ca aceste ganduri sa se transforme in cosmaruri rascolitoare si sa-i arda, incetul cu incetul, sufletul. In ciuda acestui lucru, a gasit in el puterea de a merge mai departe si de a mai face doi copii. Si-a deschis un atelier de croitorie cu sapte lucratori permanenti si 12 ucenici si s-a refugiat in munca. Era croitorul-sef cel mai bun din toata zona, atat de bun incat ii imbraca pe mai�marii Olteniei, in frunte cu secretarul unicului partid din vremea respectiva. Punea o particica din suflet la fiecare costum facut, era foarte atent la detalii si nu lasa nimic nefinisat. Astfel a devenit respectat si a starnit admiratia tuturor. Castigul obtinut din croitorie l-a investit in intregime in educatia copiilor. A muncit din greu pentru a-i tine in facultate, la vremea respectiva un lucru pe care il vedeai foarte rar . De asemenea, era un om petrecaret, savuros, motiv pentru consateni sa-l invite la toate nuntile, de unde pleca intotdeauna ultimul. Era o persoana ingrijita, respectabila, care-si asorta intotdeauna costumul cu palariile si isi ondula parul cu fierul de calcat. Emana caldura interioara, bunatate si pofta de viata.
A avut ambitia sa fie absolvent de liceu. La 50 de ani. A fost examinat chiar de propriii fii, la vremea respectiva profesori de romana si de matematica. Aceasta a fost o dovada a faptului ca, desi om simplu, avea o gandire profunda, stiind ca nicio meserie nu te cladeste la fel ca scoala. Totusi, cei doi nu au scapat de o mica cearta acasa pentru faptul ca l-au luat peste picior si l-au pus sa invete mult prea mult.
Oane si-a dat ultima suflare in 2001, inconjurat de cei dragi, dupa un al doilea atac cerebral. Au ramas in urma costumele elegante, povestirile din razboi care, desi amare, au fost spuse cu mult haz si amintirea placuta, frumos conturata in sufletele celor care l-au cunoscut. Asta inseamna sa fii un model de viata: desi simplu, sa poti gandi in profunzime; desi necajit, sa poti zambi din suflet si, ca un croitor maret, sa imbraci viata in culoare si frumusete!
Autor: Craciun Anca
